Șeful Gazprom avertizează Europa: „Nu există nicio garanție că va supraviețui acestei ierni”

de: Cătălina Burghelea
13 10. 2022

Șeful gigantului energetic rus Gazprom avertizează țările europene cu privire la consecințele renunțării la energia provenită din Rusia. Alexei Miller spune că Europa ar putea îngheța pe măsură ce UE face mai multe planuri pentru a proteja aprovizionarea cu gaz de războiul lui Vladimir Putin.

Șeful Gazprom, avertisment pentru Europa

Reacția UE la criza energetică devine tot mai evidentă. La fel și amenințarea pe care o reprezintă înghețarea aprovizionării cu gaze rusești a Europei. Un nou pachet de măsuri pentru scăderea prețului la gaze și protejarea consumatorilor în această iarnă și nu numai – inclusiv planuri de a valorifica pe deplin puterea de cumpărare colectivă a UE – urmează să fie propus oficial de Comisia Europeană (săptămâna viitoare).

Vorbind la o conferință pe teme energetice, șeful Gazprom, Alexei Miller, a avertizat că locuințele europene ar putea îngheța în această iarnă, deși țările UE aproape că și-au umplut capacitatea de stocare a gazelor.

Vine o iarnă grea

„Nu-i nicio garanție că Europa ar supraviețui acestui sezon de iarnă, bazându-ne pe rezervele sale actuale de gaz”, a declarat Alexei Miller, CEO Gazprom. Oficialul rus a mai susținut că gazul din depozitele subterane ale Germaniei ar fi suficient doar pentru două luni, maximum două luni și jumătate.

La același eveniment, Vladimir Putin a discutat despre sabotarea conductelor Nord Stream 1 și 2, deși guvernele occidentale bănuiesc că a fost opera Rusiei. Ulterior, liderul de la Kremlin a adăugat că incidentul a arătat că „orice infrastructură critică este amenințată – indiferent de ce parte a lumii se află, de cine este controlată, așezată pe fundul mării sau pe uscat”.

Putin șantajează UE

Menționând că una dintre conducte este încă potențial operațională după atac, Putin a insistat că Rusia este gata să trimită gaz prin ea, pentru a ușura durerea Europei în această iarnă, actualizând strategia sa globală de șantaj împotriva Europei.

Președintele rus poate mai speră că, atunci când realitatea iernii fără gaz rusesc va începe să-și arate „colții”, guvernele europene vor fi mai deschise la astfel de propuneri și mai dispuse să frâneze sprijinul pentru Ucraina, în schimbul unui colac de salvare energetic.

Instalațiile de stocare a gazelor din UE sunt umplute în proporție de circa „90% din capacitate și suntem în frunte din acest punct de vedere”, a explicat, miercuri, ministrul ceh pentru Industrie și Comerț, Jozef Sikela, după o reuniune a miniștrilor Energiei din UE la Praga.

Criza energetică europeană s-a adâncit pe măsură ce Kremlinul a limitat exporturile de gaze naturale, forțând guvernele să cheltuiască miliarde de euro pentru a proteja afacerile și consumatorii de explozia facturilor la energie.